Somnul grifonului

Somnul grifonului


Grifonul dormea într-un creuzet
de ceaţă

visa greu/ cu pauze lungi
într-un dialect atât de vechi
încât nici nu mai ştia ce visează

conştiincioşi tinerii magicieni
îi zdrobeau visele cu o piatră


Insomnia


Spre miezul trupului meu insomnia
scămoasă

degete de bumbac pun stavilă
oceanului de noapte

în larg duhul tău singuratic
înghite stele căzătoare


Vegetal


Corpul tău imperfect
de statuie vegetală

torsul fluid
simulând o catedrală de grâu
fruntea datoare imuabilei geometrii
orbitele unde iarba
ar fi putut creşte fără zgomot
spre moarte


Clopot vorbitor


De pe trupul cuvintelor
şterge sudoarea o pasăre rară

vechilor cutii de scrisori
oglinda le soarbe cenuşa
liniştea râde în orgi camuflate

în balans deasupra lumii / întunericu
clopot vorbitor


Pod de iluzii


Aerul păstrează urmele chriştilor

pe umerii mei de alge
se sprijină fantasme indecente

şerpi totemici
înalţă pod de iluzii
între singurătăţi


Geometrii somnoroase


Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate

înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate

(luna doarme într-un ou de argint)

oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale

cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale


Acustica aerului

Piane somnambulice înaintează
printre suliţele memoriei

pe umerii furtunii
logodnicul singurătăţii pipăie
acustica aerului

(atingi diapazonul şi cascadele
se retrag în întuneric)

sunetele îşi oxigenează coamele halucinante
dincolo de pleoapele secrete
ale frigului


Corbii abstracţi


Câteva note mototolite
în palma transparentă a ceasornicului

pe limbile de fosfor
viole suple
îşi dezgolesc sânii

vântul îmi face semn să tac
şi să las corbii abstracţi să aplaude


Culori vegetale


Prindeam aerul în cuie
un hău adormise în alt hău
eclipsele locuiau cuvinte lipsă

câinii de fier
stăteau ghemuiţi înter coapsele tale
perna mirosea a angoasă
muiată în miere şi lapte

liniştea desena lambrechini
în culori vegetale


Un vis


Femeia-pasăre era tristă
ca o pereche de pantofi uzaţi

adormită în scoica de ceramică verde
visa o patrie de arbori elastici
în care umbra ei obosită
să îşi a afle sălaş


Triunghiul de taină


Locuiam într-un triunghi de taină
laturile lui erau una de lacrimi
alta de piatră
a treia ruptă/ cu sunete ascuţite legată

bătrânii ne împrumutau uneori
trupurile lor de argilă
unde noi creşteam mentă
şi iarbă amară


Eclipsa lăuntrică


Şoldurile ei aveau contur indecis
pupila lui era umedă
ca pilonul unui pod medieval

migraţia flăcărilor nu începuse
încă
(întunericul îşi demonta rădăcinile)

el vorbea cu eclipsa lui lăuntrică


La echinox


Urechea se împerechează
cu şarpele rătăcitor al ecoului

stol de virgule carteziene
dinspre tâmpla întunecată
către nervii orbiţi de lumină migrează

cresc aripi de iarbă uscată
din umerii mei de inox

la echinox


Într-o puşcă


Hai să locuim într-o puşcă
o noapte!
până la şolduri îngropaţi
în pulberea fină

cu ochiul nopţii cuibărit între coapse
să legănăm tăcerea –
superbă felină


Unicul martor


În liniştea densă cuvintele
se reazămă de trupul tău
şi se împurpurează

torsul de aramă este perfect conjugat
cu întrebările somnului

rătăcită printre cearşafuri
– maşina de scris – unicul martor
al nuntirii triunghiului cu iarna


Arhetipul liniştii


Foamea muşcă din lună
întunericul sângerează
peste aşternutul tău îngheţat

aduni în palme arhetipul liniştii

cuvintele
dinaintea şarpelui de piatră
au îngenuncheat


Complicitate


Eram complici cu foetusul unui gest
suspendaţi
între cele două guri ale nopţii

(câini de ceaţă recitau sonete
în întuneric)

noi aveam vânt între degete
şi câte un ban de argint ne dansa
pe pleoape


Fanatism


Estetica acelei fântâni obscure
era o fulguire de retine

noi fanatizasem cumpăna
şi încercările ei de a zbura
noi fanatizasem apa
încărcată de feminitate


Poetica lupilor


Oglinzile se balansau uşor
o dată cu ele
alter-ego-ul lucrurilor

în camera aceea saturată cu semne
solemnitatea avea forma mâinilor tale

eu îmi uscasem plămânii şi scriam pe ei
un eseu despre poetica lupilor


Sub pielea pietrelor


Desţeleneam cu degetele
cearceafuri de nisip sticlos şi calcar

mişcarea avea umbră sonoră
anotimpurile le zăvorâsem
într-un zar

sub pielea neagră a pietrelor
frigul înfrunzea
din creştet până la tălpile
date cu var


Cutia de chibrituri


Sentimentele conturau obrazul unei amnezii
inodore

era o aglomeraţie de cuvinte abstracte

zâmbete de cerneală susţineau
obiectele să nu cadă
în craterul transparent al iertării

în cutia de chibrituri
umbrele noastre descântau păcate


Crepusculul rădăcinilor


Subţioara curbă
este o amfipteră cu aripi întunecate
şi retine de hârtie violet

tâmplele sunt crepusculul rădăcinilor
prin care întrebări
cu dinţi de castori bătrâni
se furişează ades

unicul ochi: o cutie muzicală
înger şi demon rătăcesc
pe faleza aceluiaşi vers


Nările nisipului


Sub pleoape vorbele sunt câini verzi
alergând de-a lungul fluviului Frig

fruntea ta e o armură victorioasă
vidată de amintiri
buzele mele – frunze de mătase în dicţionar

descumpăniţi de întunericul încurcat
printre degete
cu nările nisipului
respirăm
respirăm


Hiatus


Oul femeii-pasăre nu e decât un hiatus
între solstiţii

ea gândeşte cu plămânii
respiră cu coapsele
strănută cu unghia degetului mare

în pielea ei sunt încrustate
şapte sute şaptezeci şi şapte de legi
şi trei magi o tot întreabă de sănătate


Tâmpla de ametist


Liniştea este
martorul morţii din cerul gurii

poetica suplă a păsărilor
s-a cuibărit în pupila ta

un clavicembal îşi încearcă acordurile
în interiorul oului de calcar

între memorie şi umbră
oglinda ciacâră adoarme
în apele ei verticale oasele mele se alungesc
până la tâmpla de ametist
a cuvintelor


Superba catastrofă


Eclipsele şi-au început călătoria
către superba catastrofă a liniştii

insomnia îşi flutură pleoapele

în noaptea asta voi înveli sicriele
cu brocart argintiu
şi le voi da drumul pe ape

în urechea ta
ţipetele se asfixiază


Nici o pasăre
echinoxului de primăvară


Iubitul-fără-timp creştea un ulm

aerul ieşise din balamale
prin trupul fantomelor alergau
vulpile liniştii

iubitul meu creştea un ulm în palma stângă
şi nu-şi făcea cuib în el
nici o pasăre


Cu creta pe aer


Cuvintele lăsau amprente nesigure
în urechile lui de ceară

(între noi se instalase
oboseala de cânepă)

el îşi spunea “ignobilul fiu al lucidului”
eu desenam cu creta pe aer
secunde înalte şi strâmbe


Un colos de argilă


Era un colos de argilă
preocupat de volutele infantelor suple

cuvintele i se strecurau prăfoase
prin pielea incertă
printre edulcoratele oase

înşurubase
câte o virgulă în orbitele roase
dialoga cu marchize contese şi duci
despre axiome eşuate pe stânci

umbra lui avea tâmple de cretă
în care ploaia săpa
şanţuri adânci


Oglinzi de sare


Cresc sperietori cu trup de cărbune
din iarba de fosfor a oglinzilor

în anotimpul împerecherii cu femeile-păsări
călătoria şarpelui e plină de solemnitate

muţenia sprijină aerul cu vorbe de aur

în oglinzile de sare
iarba se înfioară şi ia foc


O umbră


O carieră de piatră – sufletul tău
deasupră-i cuvintele
cu funicularul se preumblă

dimineaţa lăsase pe cer urmă dublă

era o iubire
căreia vântul i-a ridat chipul
era o oglindă o unghie ruptă
o umbră


Desen


Esteţi ai uitării
vom rătăci prin oglinzile putrede
căutând azimutul

vom desena pe umbră şerpi totemici
şi câini metalici
cu câte două capete

paianjeni magici vom atârna
la urechi

apoi silabele vor clipi ritmic
şi noi vom scrobi gulerele sofisticate
ale ego-ului


Un anotimp lucid


Plictiseala devorantă a grifonilor!
vântul încetase să le curteze aripile
gramatici obscure nu mai odihneau
în coamele de piatră

trăiam un anotimp lucid
în care poezia se temea să crească


Toate tainele


Port în buzunar sunete vegetale
şi ochiul de aramă al ploii

toate tainele mele încap
într-o călimară

cu papuci de pâslă piatra filosofal
parcurge spaţiul între echinoxul de calcar
şi echinoxul de ceară


Urechea de marmură


Seara mă întorc în urechea de marmură
acolo
uraganele nu se încumetă să intre
vorbele îşi pierd fluiditatea
şi în scoici sunetul e bumerang

acolo până şi vocea îngerului
se diluează


Lumânare scobită


Între echinox şi solstiţiu / semnele
îşi curăţă de rugină
obrăzarul

întunericul e o lumânare scobită
lumina are locuinţă între şoldurile statuilor

ochiul alb – o fereastră
înspre lumi inexistente