"Somnul grifonului"

de Simona Nicoleta Lazăr
Editura Deşteptarea, Bacău, 1996

Precuvântare

de Cezar Ivănescu

Simona Nicoleta Lazăr este, indiscutabil, o poetă împlinită, sigură pe scriitura ei de un mare rafinament stilistic.
„Somnul grifonului”, volumul ei de poeme în manuscris, dezvăluie o ştiinţă a scrierii unei poezii eliptice, dificile, un gen de „lirism abstract” şi ermetic, avându-şi modelul în poezia lui Eugenio Montale. Aparenta secitate stilistică ascunde un psihism marcat de o conştiinţă tragică şi o emotivitate profundă, voalată de tonul ironic, cinic uneori. Izbânzile ei cele mai mari din acest întâi volum sunt totuşi acele poeme care depăşesc cenzura intelectuală şi se revarsă în incantaţii fluide şi pure, ca rugăciunile: „Nu-mi număra, Doamne, durerile!/ tot ce se numără moare// din sângeria mirare/ îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare/ dă-mi câte trei picături/ după fiece zi fără soare// altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi/ şi ridică împrejurul inimii mele/ ziduri cenuşii de cetăţi// fă din tăcerile mele oşti înzăuate/ şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate// seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,/ mă fărâmă între două pietre de moară/ frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace/ împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine// nu-mi număra durerile, Doamne!/ numără-mă pe mine!”
Premiată la nenumărate concursuri naţionale de poezie, Simona Nicoleta Lazăr, poetă originală şi puternică, se va impune, suntem siguri, cu acest volum, în generaţia poetică „nouăzecistă”, o generaţie luxuriantă şi plină de promisiuni.

Somnul grifonului

Somnul grifonului


Grifonul dormea într-un creuzet
de ceaţă

visa greu / cu pauze lungi
într-un dialect atât de vechi
încât nici el nu mai ştia ce visează

conştiincioşi tinerii magicieni
îi zdrobeau visele cu o piatră


Insomnia


Spre miezul trupului meu insomnia
scămoasă

degete de bumbac pun stavilă
oceanului de noapte

în larg duhul tău singuratic
înghite stele căzătoare


Vegetal


Corpul tău imperfect
de statuie vegetală

torsul fluid
simulând o catedrală de grâu
fruntea datoare imuabilei geometrii
orbitele unde iarba
ar fi putut creşte fără zgomot
spre moarte


Clopot vorbitor


De pe trupul cuvintelor
şterge sudoarea o pasăre rară

vechilor cutii de scrisori
oglinda le soarbe cenuşa
liniştea râde în orgi camuflate

în balans deasupra lumii / întunericul
clopot vorbitor


Pod de iluzii


Aerul păstrează urmele chriştilor

pe umerii mei de alge
se sprijină fantasme indecente

şerpi totemici
înalţă pod de iluzii
între singurătăţi


Geometrii somnoroase


Femeia-pasăre îşi bea ceaiul
într-o solemnă singurătate

înveliţi în minciuni genunchii ei
ocrotesc geometrii somnoroase
întunecate

(luna doarme într-un ou de argint)

oglinzile lăuntrice
de înţelesuri sunt goale

cuvintele şi-au îngropat ridurile
în lutul roşiatic şi moale


Acustica aerului

Piane somnambulice înaintează
printre suliţele memoriei

pe umerii furtunii
logodnicul singurătăţii pipăie
acustica aerului

(atingi diapazonul şi cascadele
se retrag în întuneric)

sunetele îşi oxigenează coamele halucinante
dincolo de pleoapele secrete
ale frigului


Corbii abstracţi


Câteva note mototolite
în palma transparentă a ceasornicului

pe limbile de fosfor
viole suple
îşi dezgolesc sânii

vântul îmi face semn să tac
şi să las corbii abstracţi să aplaude


Culori vegetale


Prindeam aerul în cuie
un hău adormise în alt hău
eclipsele locuiau cuvinte lipsă

câinii de fier
stăteau ghemuiţi între coapsele tale
perna mirosea a angoasă
muiată în miere şi lapte

liniştea desena lambrechini
în culori vegetale


Un vis


Femeia-pasăre era tristă
ca o pereche de pantofi uzaţi

adormită în scoica de ceramică verde
visa o patrie de arbori elastici
în care umbra ei obosită
să îşi afle sălaş


Triunghiul de taină


Locuiam într-un triunghi de taină
laturile lui erau una de lacrimi
alta de piatră
a treia ruptă/ cu sunete ascuţite legată

bătrânii ne împrumutau uneori
trupurile lor de argilă
unde noi creşteam mentă
şi iarbă amară


Eclipsa lăuntrică


Şoldurile ei aveau contur indecis
pupila lui era umedă
ca pilonul unui pod medieval

migraţia flăcărilor nu începuse
încă
(întunericul îşi demonta rădăcinile)

el vorbea cu eclipsa lui lăuntrică


La echinox


Urechea se împerechează
cu şarpele rătăcitor al ecoului

stol de virgule carteziene
dinspre tâmpla întunecată
către nervii orbiţi de lumină migrează

cresc aripi de iarbă uscată
din umerii mei de inox

la echinox


Într-o puşcă


Hai să locuim într-o puşcă
o noapte!
până la şolduri îngropaţi
în pulberea fină

cu ochiul nopţii cuibărit între coapse
să legănăm tăcerea –
superbă felină


Unicul martor


În liniştea densă cuvintele
se reazămă de trupul tău
şi se împurpurează

torsul de aramă este perfect conjugat
cu întrebările somnului

rătăcită printre cearșafuri
– maşina de scris – unicul martor
al nuntirii triunghiului cu iarna


Arhetipul liniştii


Foamea muşcă din lună
întunericul sângerează
peste aşternutul tău îngheţat

aduni în palme arhetipul liniştii

cuvintele
dinaintea şarpelui de piatră
au îngenuncheat


Complicitate


Eram complici cu foetusul unui gest
suspendaţi
între cele două guri ale nopţii

(câini de ceaţă recitau sonete
în întuneric)

noi aveam vânt între degete
şi câte un ban de argint ne dansa
pe pleoape


Fanatism


Estetica acelei fântâni obscure
era o fulguire de retine

noi fanatizasem cumpăna
şi încercările ei de a zbura
noi fanatizasem apa
încărcată de feminitate


Poetica lupilor


Oglinzile se balansau uşor
odată cu ele
alter-ego-ul lucrurilor

în camera aceea saturată cu semne
solemnitatea avea forma mâinilor tale

eu îmi uscasem plămânii şi scriam pe ei
un eseu despre poetica lupilor


Sub pielea pietrelor


Desţeleneam cu degetele
cearșafuri de nisip sticlos şi calcar

mişcarea avea umbră sonoră
anotimpurile le zăvorâsem
într-un zar

sub pielea neagră a pietrelor
frigul înfrunzea
din creştet până la tălpile
date cu var


Cutia de chibrituri


Sentimentele conturau obrazul unei amnezii
inodore

era o aglomeraţie de cuvinte abstracte

zâmbete de cerneală susţineau
obiectele să nu cadă
în craterul transparent al iertării

în cutia de chibrituri
umbrele noastre descântau păcate


Crepusculul rădăcinilor


Subţioara curbă
este o amfipteră cu aripi întunecate
şi retine de hârtie violet

tâmplele sunt crepusculul rădăcinilor
prin care întrebări
cu dinţi de castori bătrâni
se furişează ades

unicul ochi – o cutie muzicală
înger şi demon rătăcesc
pe faleza aceluiaşi vers


Nările nisipului


Sub pleoape vorbele sunt câini verzi
alergând de-a lungul fluviului Frig

fruntea ta e o armură victorioasă
vidată de amintiri
buzele mele – frunze de mătase în dicţionar

descumpăniţi de întunericul încurcat
printre degete
cu nările nisipului
respirăm
respirăm


Hiatus


Oul femeii-pasăre nu e decât un hiatus
între solstiţii

ea gândeşte cu plămânii
respiră cu coapsele
strănută cu unghia degetului mare

în pielea ei sunt încrustate
şapte sute şaptezeci şi şapte de legi
şi trei magi o tot întreabă de sănătate


Tâmpla de ametist


Liniştea este
martorul morţii din cerul gurii

poetica suplă a păsărilor
s-a cuibărit în pupila ta

un clavicembal îşi încearcă acordurile
în interiorul oului de calcar

între memorie şi umbră
oglinda ciacâră adoarme
în apele ei verticale oasele mele se alungesc
până la tâmpla de ametist
a cuvintelor


Superba catastrofă


Eclipsele şi-au început călătoria
către superba catastrofă a liniştii

insomnia îşi flutură pleoapele

în noaptea asta voi înveli sicriele
cu brocart argintiu
şi le voi da drumul pe ape

în urechea ta
ţipetele se asfixiază


Nici o pasăre
echinoxului de primăvară


Iubitul-fără-timp creştea un ulm

aerul ieşise din balamale
prin trupul fantomelor alergau
vulpile liniştii

iubitul meu creştea un ulm în palma stângă
şi nu-şi făcea cuib în el
nici o pasăre


Cu creta pe aer


Cuvintele lăsau amprente nesigure
în urechile lui de ceară

(între noi se instalase
oboseala de cânepă)

el îşi spunea „ignobilul fiu al lucidului”
eu desenam cu creta pe aer
secunde înalte şi strâmbe


Un colos de argilă


Era un colos de argilă
preocupat de volutele infantelor suple

cuvintele i se strecurau prăfoase
prin pielea incertă
printre edulcoratele oase

înşurubase
câte o virgulă în orbitele roase
dialoga cu marchize contese şi duci
despre axiome eşuate pe stânci

umbra lui avea tâmple de cretă
în care ploaia săpa
şanţuri adânci


Oglinzi de sare


Cresc sperietori cu trup de cărbune
din iarba de fosfor a oglinzilor

în anotimpul împerecherii cu femeia-pasăre
călătoria şarpelui e plină de solemnitate

muţenia sprijină aerul cu vorbe de aur

în oglinzile de sare
iarba se înfioară şi ia foc


O umbră


O carieră de piatră – sufletul tău
deasupră-i cuvintele
cu funicularul se preumblă

dimineaţa lăsase pe cer urmă dublă

era o iubire
căreia vântul i-a ridat chipul
era o oglindă o unghie ruptă
o umbră


Desen


Esteţi ai uitării
vom rătăci prin oglinzile putrede
căutând azimutul

vom desena pe umbră şerpi totemici
şi câini metalici
cu câte două capete

păianjeni magici vom atârna
la urechi

apoi silabele vor clipi ritmic
şi noi vom scrobi gulerele sofisticate
ale ego-ului


Un anotimp lucid


Plictiseala devorantă a grifonilor!
vântul încetase să le curteze aripile
gramatici obscure nu mai odihneau
în coamele de piatră

trăiam un anotimp lucid
în care poezia se temea să crească


Toate tainele


Port în buzunar sunete vegetale
şi ochiul de aramă al ploii

toate tainele mele încap
într-o călimară

cu papuci de pâslă piatra filosofală
parcurge spaţiul între echinoxul de calcar
şi echinoxul de ceară


Urechea de marmură


Seara mă întorc în urechea de marmură
acolo
uraganele nu se încumetă să intre
vorbele îşi pierd fluiditatea
şi în scoici sunetul e bumerang

acolo până şi vocea îngerului
se diluează


Lumânare scobită


Între echinox şi solstiţiu / semnele
îşi curăţă de rugină
obrăzarul

întunericul e o lumânare scobită
lumina are locuinţă între şoldurile statuilor

ochiul alb – o fereastră
înspre lumi inexistente

Roşu impar

Zaruri


Mi-am jucat trupul la zaruri cu zeii
unghie cu unghie
fir cu fir l-am pierdut
toamna a păstrat pentru gânduri o frunză
să-şi apere ruşinea / până alt trup
le va fi crescut

sângele meu în cupe de aer
l-au băut zeii!
şi înc-ar fi vrut!

un braţ vă rog cine îmi împrumută?
sau o sprânceană?
un ochi prea rotund?
o dată cu zarul să dau! doar o dată
zeii să piardă / le-aş cere pe loc
verbul amar din mijlocul cercului
şi-al umbrei noroc


Taină încărunţită


Tălpi îngereşti ispitei trec pragul
viţa o casă de modă-şi deschide
un număr impar cu doi se divide
şi-n poala nimicului se gudură magul

mâine e o taină încărunţită
dincolo de uşa transparentă a sorţii
stihuri din palida carte-a nemorţii
pe coridoare aprozii recită


Plictisul poeţilor


Poeţii aceia îmbătrânind
în mansarda cuvintelor!
tainele lor subţiri ca fumul unei ţigări
bolnave de ulcer

adun pietre pentru jocul de-a ziua şi noaptea
cu care îşi trec plictisul poeţii
pietre albe şi negre
pentru jocul de-a toate tăcerile
minus Una

(montată în platină virgula
strălucea pe inelarul lunii)

bat la uşi de litere scorojite
şi împart pietre
pietre negre şi albe
pe rând silabele se deschid
şi-n suflet îmi lasă bacşiş o mână de ceaţă
o singură uşă rămâne închisă
o singură uşă! acolo
ehei! acolo voi locui eu
cândva


Timp


Nici un cuvânt ne-cioplit
nici o taină negeluită n-a mai rămas!

rădăcinile cerului înfipte-s
în schizofrenice vârste

inimile noastre sunt
lăuntrice limbile unui ceas
haotic înaintând printre arsele
stihuri

rătăceşte prin limfă desuetul tic-tac
cu paşii mărunţi ai monotonului veac!


Weekend


Verbe flămânde
sub geamul durerii fac larmă
rupt în patru infinitul
ca pe o pâine-l împart

ceasornicele sâmbetei îmbracă
zimbrii de toamnă
şi ora exactă atât de exact
o bat

plouă
nebunul cetăţii cu barda
tranşează liniştea
şi-n pungi de plastic o pune
la congelat


Notturna


Noaptea fărâmă între dinţi
oasele de beton ale oraşului
descărnat de iluzii

beţivi fardează
cearcănele felinarelor!
într-un atelier insalubru
iconarul şopteşte trivialităţi
sfintelor muceniţe de tempera

luna prizează marijuana
şi numai eu ştiu că
într-o garsonieră la etajul cinci
poetul împodobeşte cu versuri
cozile mentolate ale păunilor


Seminţe de aur


Corăbiile acelea cu aripi albastre
aiurând printre aburi de ceai!

seara spânzurată în cuier
lângă haina ta descusută
de care sunt lipite degetele
amantelor străvechi

poliţistul – făcându-şi rondul –
camuflat în cuvinte cheflii

pletele mele se drăgosteau cu luna
nici un răspuns nu răstălmăcea
miezul păcatului

mi-ai dăruit la plecare
toate cimitirele oraşului
travestite în seminţe de aur


Acoperişuri de sticlă


Anotimp cernut prin sita
întâielor tandre greşeli
trup pietrificat de fată-floare

patima poartă cizme de lac
iar în soare
– după lungile marşuri forţate
printre lanuri de îndoială şi mirt –
timp e destul pentru
hârjoneli şi păcate

stanţe aburcate pe acoperişuri de sticlă
şi de noime atâta risipă!


Azi, zeii


Ţi-au numărat şi ţie coastele zeule!
le-au însemnat
– una câte una –
cu creionul chimic umezit în scuipat
ţi-au inventariat fiecare minune
– până şi înzăpezirea nervilor tăi –
şi nu se tem

nu se mai tem nici de tine!

degeaba ameninţi cu fulgerele
cu ştirbirea soarelui şi răsturnarea păcatelor
cu picioarele-n sus
azi ei sunt zeii pe care oamenii
mâine abia
îi vor închide
între coapsele unui dosar


Doi albatroşi


Suntem amândoi plămânii acestei ironii
la fiecare inspiraţie ne încărcăm
cu străzi pe care cimitirele cresc
după ploaie
prinşi între etaje / în compania unui lift isteric
expirăm
unghiile dinţii şi inelele de fier
ale distinsei doamne din apartamentul
de vis-à-vis

suntem o cenuşă trasparentă
pe care numai dimineţile ştiu
cum să şi-o toarne pe creştet
ghemuiţi între cutele pelerinei de ceaţă
(visând lingura cu untură de peşte a copilăriei)
suntem doi albatroşi ce aşteaptă
întoarcerea prietenului vânt
facerea şi des-facerea irealului


Roşu impar


Să jucăm la ruletă
cei doi ani pe care vrei să-i pierzi!
ani burduşiţi cu amante
hrănind transpiraţia ta
de sub pleoape prea din gros vopsite
cu migrene
ochii lor râvnesc aripa de înger
aripa ta de înger zămislitor de păcat

să trecem împreună strada strecurându-ne
printre bolizii conduşi de amantele tale
care nu ştiu să frâneze
sferă de cristal / trupul meu
te va salva de la împerecherea
cu sexele lor de cauciuc
cele câte patru sexe de cauciuc
cărora nu le ştiu opri rostogolirea

în sala cu chirie dată igrasiei
vom juca la ruletă
vom juca pe roşu impar
„jocurile sunt făcute” – va striga crupierul
care e de fapt ultima ta amantă
travestită – „jocurile sunt făcute”

să jucăm pe roşu impar
poate vom pierde


Oedip


Cu drept răspuns
pântecele Iocastei răscolindu-l
miezul ei prea-fierbinte de întrebări

spuma învechitelor verbe
nestingherit cotrobăie
prin îndepărtatul ungher

cine
în noaptea dinainte de noapte
grăbit nu ar desface catarama de aur
la toga sinuosului blestem


Conseils


Tăcerii să-i faci la picioare baie fierbinte
şi-n vestibulul amiezii
să perii scamele de pe cuvinte!

să nu te temi când la numărătoare
lipseşte amurgul!
dacă e marţi
sigur îşi ascute unghiile
pe undeva

noaptea din termosul de cafea
numai cu cifra Unu s-o-mparţi
iar când burgul
îşi primeneşte de toamnă nebunii
ascunde-ţi capul în primăveri

despre celelalte insinuări desluşire să ceri
vineţiului corb de sub streaşina Lunii


În van trecătorii


Sângele meu infestat de cuvinte
lungi ninsori insomniace hrăneşte
cratimă albă osul de peşte
leagă lumina de lumea ce minte

un unghi suspendat între murii răbdării
pândea curcubeul tăvălindu-se-n tină
în simţuri gestează a veacului vină
şi-n van trecătorii se vând întrebării

Scrisori către Miatlev

Taine lungi / tinere îndoieli


El avea un poem cu nervuri de argint
şi de blesteme îl apăra
bine ascuns în căuşul mâinilor
opaline

(el rătăcea în interiorul unei armuri)

îmbălsămase noaptea trecută
şi toate nopţile viitoare
le pomădase le învelise
cu taine lungi cu tinere
îndoieli

el rătăcea într-un poem
şi întâmplările aveau şolduri nervoase
cu vibrări de oţel


Un campion nostalgic


Fereastra lui dă spre cele patru zări
deodată

(el nu are timp să asculte
spovedania prigoriei)

prin oceanul de falsuri înoată
precum un campion nostalgic
în căutarea unicului Ou


Suită de respiraţii


Venise anotimpul plămânilor

viaţa mea era o scoică inospitalieră
unde forme spongioase
făceau mitinguri şi demonstraţii

visul era o suită de respiraţii
îmbrăcate în roşu şi argintiu

tu altoiai cu sărutări aerul
şi el începea să danseze
diliu


Miopia statuilor


Elogii ceremonial cifrat şi alterate
incantaţii / întoarcere la retorica
măcelarilor de calcar

(zăpezi în derută
hotare spintecate de crivăţ)

înaintam prin miopia statuilor
ca printr-un coridor de ceaţă
la capătul căruia ne aşteptau
preotesele


O lebădă împuşcată


Ninsoare de noime într-un oraş elegiac
dintr-o prăvălie de ceară am şterpelit
un mit cu plăsele de os
sunt verzi sburătorii sunt încă verzi
şi acri / nededaţi cu incesturi solare

la rădăcina unui tom needitat voi îngropa
oglinda viscolită de vocabule
oglinda în care trupu-mi e abur
şi dragostea o lebădă împuşcată
sub umăr


Provincie


Absenţa anonimului
praf de ocru deasupra pleoapei
timpului indulgent

această provincie a siguranţei
unde niciun rău nu te atinge
unde niciun elogiu nu te escortează

imnul iederei şi al rugului
– doar –
ne obligă să scobim prea sus
ferestrele


Căi piezişe


Înaintez pe căi piezişe
prin miriştea acestui poem
din loc în loc câte un pai mă sfidează
cu reminescenţa spicului
scriitură în evantai

boabe de orz risipite printre traversele
paginii

şi acea obstinaţie a păsărilor
de a aduna vers cu vers
roada unui vis secerat

pe căi piezişe mă strecor
prin miriştea prezentului
pentru a stârni scrisul

împrăştii orz prin curţi străine
şi alung păsările din poeme


Rutină


Limbajul este atins de rutină
să ne refugiem
în limanul unei îmbrăţişări

gura este impură incertă indusă
mâinile ne apropie
într-o silenţioasă senzualitate


Niciun ghepard


Năuci de dragoste sub bolţi cârpite
ne-nchipuim în dantelat castel
armoarii străjuiesc intrarea
îngeri patinează într-un cercel

în poemele croite din pajişti de margarete
niciun ghepard nu ne pândeşte înfometat

tâlcul acestui text apocrif
hoinăreşte de mână cu Saint-John Perse


Unghi mentolat


Asfinţitul urmărindu-şi prada
ascuns în arborele indecenţei

şerpi de aramă agonizează
totul se întâmplă în unghiul obtuz
al pietrelor mentolate

umilinţa nu mai are demult domiciliu
între bornele simţurilor


Poem despre sânul meu


Sânul meu oftează în vitrina de silabe
printre inspiraţii prăfuite
zei de argint
linguri ceşti şi ceainice răsfăţate

(poemele se răsucesc în cufere
morţi vii cu petale de ceaţă pe pleoape)

sânul meu te priveşte extaziat
cum loveşti cu unghia în pipa lirică
dezghiocând inflorescenţe de scrum


Peisajul cunoscut


(Restauram simboluri de celuloid)

era o poveste simplă despre supravieţuire
în spaţii emergente / operatorul ne urmărea
până în interiorul iluziei
falangele noastre dănţuiau
cu antinomiile oblicelor

spectatorii vedeau doar peisajul cunoscut
spre care se deschid toate ferestrele
memoriei


Dezordinea din poeme


Ne-am născut într-o noapte geamănă
privegheaţi de dezordinea din poeme
şi în aceeaşi umbră ne-au fixat amprenta
inorogii

ne-am născut într-un anotimp
încriptat de păianjeni

ziua ne extaziam cuminţi dinaintea
furnicilor
seara
sub tălpi de enibahar striveam
litania clavecinului rătăcit la vânătoarea
de stele


Alergare de vulpi


Ceva nenumit escaladează
pereţii abrupţi ai realităţii

sunetul îngurgitează sunete

(prin incertitudini aleargă
vulpi schizofrenice)

cu voluptate cuvintele
de aer îşi turtesc capetele

inocenţa decupează cu o foarfecă
mantia de iarbă
a păcatului


Rătăciţi în vedenii


Anotimpurile sunt disecate pe rând
la institutul de cercetări metafizice

(mâna îngândurată a ploii
sfidează legile Desenatorului de umbre)

rătăciţi în vedenii
rupem cu privirea himenul îndurării

numai din întâmplare viaţa şi moartea
poartă aceeaşi măsură la pantofi


Linişti fastuoase


Aerul era – ca nicăieri –
o incertitudine a vegetalului

linişti fastuoase rătăceau
prin arterele brumei

grădinile – îmi spuneai –
nu devin mai frumoase
cu fiecare cuvânt de laudă


Iarba nu este decât


Această mişcare oblică a peisajului
sub lună

iarba nu este decât
o prelungire a vântului

dincolo de spaimele familiare
şansa de a pătrunde în altă iubire
în alte poeme


Fesreastră fără contur


Prin porii amintirilor
vocea ta închipuie fereastră fără contur
la ora de piatră
ceaţa ne va îmbrăca în dantele

dragostea mea înţesată cu fluturi
e inutil să rosteşti
numele ierburilor

dincolo de orizontul ciobit
aerul se desfoliază
în tăcere

mestecenii tremură


Mirosul cuvintelor


Aşteptarea defrazează începutul
unei ierni incomplete

în absenţa îmbrăţişărilor oarbe
statuia mea de cărbune îşi uneşte obrazul
cu tâmpla lui inundată de hieroglife

visele bâjbâie prin încăperile
ceţoase

în răstimpul dintre alb şi negru
din mirosul cuvintelor închipui
fluturi atlanţi şi poeme


Preacurate păcate


Un inel de flăcări domestice mi-ai pus
pe degetul gândului

(lycornul ispitei mă bântuie)

un inel pe degetul cu care bat
în uşa dumnezeului de fum
şi aşteptare

îngerii îmi spală sufletul
de vini bizare / imaginare
tu mă aştepţi dincolo de întrebări
să mă îmbăiezi iar
în preacurate păcate


Şi zeii au orbit


Îmi plăteam faima cu monezi liliachii
cu rădăcinile carbonizate ale norocului
cu temeliile confidenţiale
ale piramidelor de întuneric

iar zeii nu erau fericiţi
pentru ei teama mea infestată cu verdele
încrederii
era un prea vizibil obstacol
o prea fericită împreunare
de imagini

şi zeii au orbit de invidie


Echilibristică pe aer


(Zăpezi de cenuşă peste surâsul
inconştienţei)

într-un anotimp care se teme de oglinzi
sufletul lupului alb face echilibristică
pe aerul sârmos întins între orele noastre
de fildeş

respiraţia mieilor îl ademeneşte
cu cina de taină pe pajiştea de la capătul
îndoielii

el se năpusteşte înfricoşat
către turnul unde îl aşteaptă
perechea salvatoare de cătuşe
pentru încheieturile subţiri ale vizului


Inadvertenţe de catifea


Inorogul trăgea vagonetul cu farduri
către hăul propriei biografii

poetul îi va recupera umbra
din bolgiile inadvertenţelor de catifea

(nicio toamnă nu seamănă cu alta
nicio iarnă nu seamănă cu un înger
de zahăr candel)

din caverna răbdării arheologii de mâine
vor aduna scheletul acestei emoţii
fără identitate


Mătăsuri exorcizante


Bal în sala de stalagmite a liniştii
aici furtuna e o coincidenţă bizară
îmbrăcată în mătăsuri exorcizante

în oglinzi versul meu dansează singur
doar gâtul subţire păstrează
urmele colţilor unui partener indecis

(identitatea cuvintelor e o pradă uşoară
pentru zeii de gumilastic)

dans solitar prin paginile de abur
ale unei cărţi amânate

Rugăciune

Nu-mi număra, Doamne, durerile!
tot ce se numără moare

din sângeria mirare
îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare
dă-mi câte trei picături
după fiece zi fără soare

altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi
şi ridică împrejurul inimii mele
ziduri cenuşii de cetăţi

fă din tăcerile mele oşti înzăuate
şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate

seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,
mă fărâmă între două pietre de moară
frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace
împarte-mă pe la conace / dă-mă de suflet la vecine

nu-mi număra durerile, Doamne!
numără-mă pe mine!