Roşu impar

Zaruri


Mi-am jucat trupul la zaruri cu zeii
unghie cu unghie
fir cu fir l-am pierdut
toamna a păstrat pentru gânduri o frunză
să-şi apere ruşinea/ până alt trup
le va fi crescut

sângele meu în cupe de aer
l-au băut zeii!
şi înc-ar fi vrut!

un braţ vă rog cine îmi împrumută?
sau o sprânceană?
un ochi prea rotund?
o dată cu zarul să dau! doar o dată
zeii să piardă/ le-aş cere pe loc
verbul amar din mijlocul cercului
şi-al umbrei noroc


Taină încărunţită


Tălpi îngereşti ispitei trec pragul
viţa o casă de modă-şi deschide
un număr impar cu doi se divide
şi-n poala nimicului se gudură magul

mâine e o taină încărunţită
dincolo de uşa transparentă a sorţii
stihuri din palida carte-a nemorţii
pe coridoare aprozii recită


Plictisul poeţilor


Poeţii aceia îmbătrânind
în mansarda cuvintelor!
tainele lor subţiri ca fumul unei ţigări
bolnave de ulcer

adun pietre pentru jocul de-a ziua şi noaptea
cu care îşi trec plictisul poeţii
pietre albe şi negre
pentru jocul de-a toate tăcerile
minus Una

(montată în platină virgula
strălucea pe inelarul lunii)

bat la uşi de litere scorojite
şi împart pietre
pietre negre şi albe
pe rând silabele se deschid
şi-n suflet îmi lasă bacşiş o mână de ceaţă
o singură uşă rămâne închisă
o singură uşă! acolo
ehei! acolo voi locui eu
cândva


Timp


Nici un cuvântne-cioplit
nici o taină negeluită n-a mai rămas!

rădăcinile cerului înfipte-s
în schizofrenice vârste

inimile noastre sunt
lăuntrice limbile unuiceas
haotic înaintând printre arsele
stihuri

rătăceşte prin limfă desuetul tic-tac
cu paşii mărunţi ai monotonului veac!


Weekend


Verbe flămânde
sub geamul durerii fac larmă
rupt în patru infinitul
ca pe o pâine-l împart

ceasornicele sâmbetei îmbracă
zimbrii de toamnă
şi ora exactă atât de exact
o bat

plouă
nebunul cetăţii cu barda
tranşează liniştea
şi-n pungi de plastic o pune
la congelat


Notturna


Noaptea fărâmă între dinţi
oasele de beton ale oraşului
descărnat de iluzii

beţivi fardează
cearcănele felinarelor!
într-un atelier insalubru
iconarul şopteşte trivialităţi
sfintelor muceniţe de tempera

luna prizează marijuana
şi numai eu ştiu că
într-o garsonieră la etajul cinci
poetul împodobeşte cu versuri
cozile mentolate ale păunilor


Seminţe de aur


Corăbiile acelea cu aripi albastre
aiurând printre aburi de ceai!

seara spânzurată în cuier
lângă haina ta descusută
de care sunt lipite degetele
amantelor străvechi

poliţistul – făcându-şi rondul –
camuflat în cuvinte cheflii

pletele mele se drăgosteau cu luna
nici un răspuns nu răstălmăcea
miezul păcatului

mi-ai dăruit la plecare
toate cimitirele oraşului
travestite în seminţe de aur


Acoperişuri de sticlă


Anotimp cernut prin sita
întâielor tandre greşeli
trup pietrificat de fată-floare

patima poartă cizme de lac
iar în soare
– după lungile marşuri forţate
printre lanuri de îndoială şi mirt –
timp e destul pentru
hârjoneli şi păcate

stanţe aburcate pe acoperişuri de sticlă
şi de noime atâta risipă!


Azi, zeii


Ţi-au numărat şi ţie coastele zeule!
le-au însemnat
– una câte una –
cu creionul chimic umezit în scuipat
ţi-au inventariat fiecare minune
– până şi înzăpezirea nervilor tăi –
şi nu se tem

nu se mai tem nici de tine!

degeaba ameninţi cu fulgerele
cu ştirbirea soarelui şi răsturnarea păcatelor
cu picioarele-n sus
azi ei sunt zeii pe care oamenii
mâine abia
îi vor închide
între coapsele unui dosar


Doi albatroşi


Suntem amândoi plămânii acestei ironii
la fiecare inspiraţie ne încărcăm
cu străzi pe care cimitirele cresc
după ploaie
prinşi între etaje/ în compania unui lift isteric
expirăm
unghiile dinţii şi inelele de fier
ale distinsei doamne din apartamentul
de vis-à-vis

suntem o cenuşă trasparentă
pe care numai dimineţile ştiu
cum să şi-o toarne pe creştet
ghemuiţi între cutele pelerinei de ceaţă
(visând lingura cu untură de peşte a copilăriei)
suntem doi albatroşi ce aşteaptă
întoarcerea prietenului vânt
facerea şi des-facerea irealului


Roşu impar


Să jucăm la ruletă
cei doi ani pe care vrei să-ipierzi!
ani burduşiţi cu amante
hrănind transpiraţia ta
de sub pleoape prea din gros vopsite
cu migrene
ochii lor râvnesc aripa de înger
aripa ta de înger zămislitor de păcat

să trecem împreună strada strecurându-ne
printre bolizii conduşi de amantele tale
ce nu ştiu să frâneze
sferă de cristal/ trupul meu
te va salva de la împerecherea
cu sexele lor de cauciuc
cele câte patru sexe de cauciuc
cărora nu le ştiu opri rostogolirea

în sala cu chirie dată igrasiei
vom juca la ruletă
vom juca pe roşu impar
“jocurile sunt făcute” – va striga crupierul
care e de fapt ultima ta amantă
travestită – “jocurile sunt făcute”

să jucăm pe roşu impar
poate vom pierde


Oedip


Cu drept răspuns
pântecele Iocastei răscolindu-l
miezul ei prea-fierbinte de întrebări

spuma învechitelor verbe
nestingherit cotrobăie
prin îndepărtatul ungher

cine
în noaptea dinainte de noapte
grăbit nu ar desface catarama de aur
la toga sinuosului blestem


Conseils


Tăcerii să-i faci la picioare baie fierbinte
şi-n vestibulul amiezii
să perii scamele de pe cuvinte!

să nu te temi când la numărătoare
lipseşte amurgul!
dacă e marţi
sigur îşi ascute unghiile
pe undeva

noaptea din termosul de cafea
numai cu cifra Unu s-o-mparţi
iar când burgul
îşi primeneşte de toamnă nebunii
ascunde-ţi capul în primăveri

despre celelalte insinuări desluşire să ceri
vineţiului corb de sub streaşina Lunii


În van trecătorii


Sângele meu infestat de cuvinte
lungi ninsori insomniace hrăneşte
cratimă albă osul de peşte
leagă lumina de lumea ce minte

un unghi suspendat între murii răbdării
pândea curcubeul tăvălindu-se-n tină
în simţuri gestează a veacului vină
şi-n van trecătorii se vând întrebării