Precuvântare

de Cezar Ivănescu

Simona Nicoleta Lazăr este, indiscutabil, o poetă împlinită, sigură pe scriitura ei de un mare rafinament stilistic.
“Somnul grifonului”, volumul ei de poeme în manuscris, dezvăluie o ştiinţă a scrierii unei poezii eliptice, dificile, un gen de “lirism abstract” şi ermetic, avându-şi modelul în poezia lui Eugenio Montale. Aparenta secitate stilistică ascunde un psihism marcat de o conştiinţă tragică şi o emotivitate profundă, voalată de tonul ironic, cinic uneori. Izbânzile ei cele mai mari din acest întâi volum sunt totuşi acele poeme care depăşesc cenzura intelectuală şi se revarsă în incantaţii fluide şi pure, ca rugăciunile: “Nu-mi număra, Doamne, durerile!/ tot ce se numără moare// din sângeria mirare/ îndoită cu apă neîncepută, tămăduitoare/ dă-mi câte trei picături/ după fiece zi fără soare// altoieşte-mi întrebările cu prejudecăţi/ şi ridică împrejurul inimii mele/ ziduri cenuşii de cetăţi// fă din tăcerile mele oşti înzăuate/ şi găteşte-mi spaimele cu ii înflorate// seamănă-mă, seceră-mă, Doamne,/ mă fărâmă între două pietre de moară/ frământă-mă, dospeşte-mă şi mă coace/ împarte-mă pe la conace/ dă-mă de suflet la vecine// nu-mi număra durerile, Doamne!/ numără-mă pe mine!”
Premiată la nenumărate concursuri naţionale de poezie, Simona Nicoleta Lazăr, poetă originală şi puternică, se va impune, suntem siguri, cu acest volum, în generaţia poetică “nouăzecistă”, o generaţie luxuriantă şi plină de promisiuni.